marți 11 decembrie 2018,
REIKI CENTER Oradea

Alimente miraculoase – zahărul invertit

Alimente miraculoase – zahărul invertit

Zahărul invertit este o alternativa perfecta in cazul in care nu avem la dispozitie miere in casa, pentru a evita multiplele efecte nocive pe care le declanseaza consumul de  zahar.

Iată şi reţeta: 1 kg de zahăr, 450ml de apă, o linguriţă rasă de acid citric (suc de lămâie) sau acid tartric (sare de lămâie); toate acestea se fierb timp de 10 minute. Se colectează mereu spuma cu o lingură de lemn. Se obţine astfel un amestec de două monozaharide – glucoză şi fructoză, cu putere de îndulcire dublă faţă de zahăr. Prin faptul că zahărul invertit conţine acid citric, previne anumite maladii. Se ştie de asemenea că acidul citric sporeşte asimilarea calciului în intestine, contribuie la combaterea şi vindecarea rahitismului, previne formarea calculilor renali, dizolvă uraţii (sărurile acidului uric) şi are certe proprietăţi antiinfecţioase.

 

Iata cateva efecte cauzate de consumul de zahar alb:
Este considerat ca fiind unul dintre cele mai dure droguri, numit “moartea albă”. După carne, ocupă primul loc în scurtarea vieţii. Deşi este de natură organică, prin rafinare îşi pierde constituenţii naturali. Pentru a putea fi apoi metabolizat este invertit de către organism, proces pentru care fură din rezervele acestuia respectivii constituenţi naturali pe care i-a pierdut prin rafinare (calciu, magneziu, crom, vitamina B1, enzime). Aceasta duce la hipoglicemie, scăderea imunităţii, carenţă de magneziu (una dintre marile cauze ale instalării cancerului), slăbirea pancreasului (care îşi epuizează rezervele de fabricare a insulinei, ceea ce duce în scurt timp la îmbolnăvirea de diabet), fragilizarea sistemului osos şi a dentiţiei (organismul îşi mobilizează resursele de calciu pentru neutralizarea zahărului), micşorarea aportului de crom în organism (conduce la infarct miocardic), neutralizarea vitaminei B1 (boli ale sistemului nervos, tulburări de memorie, palpitaţii, ameţeli, ulcere ale stomacului şi ale gambei, degerături, boli de circulaţie). Faptul că este eliminat de organism constituie cea mai bună dovadă că, pentru corp, el este o otravă.

Iti place acest Articol? Share it!

Despre Autor

Lasa un comentariu